Nu pot sa descriu cuiva Delta. Si nu doar fiindca din dictionarul unei limbi lipsesc toate cuvintele care ar putea face acest lucru ci fiindca nici nu cred ca s-ar cuveni. Trebuie sa mearga sa vada, sa simta, sa inteleaga. Este ceea ce simti in fata creatiei Dumnezeiesti, transcede limitele intelegerii umane; motiv pentru care noi muritorii cream mituri. Atunci cand nu am inteles tunetul am "descoperit" zeul care se supara pe oameni .. tot ce nu are inteles imediat vine ca explicatie in cultura noastra de la Creatorul suprem si tot ce nu putem descrie intr-o viata de om e purtat in timp si modelat in mit.

Delta Dunarii e un mit. Atat de frumoasa cum numai in cuvinte nu se poate cuprinde, iar trairile ce te imbrancesc dintr-un sentiment in altul nu te menajeaza ci te coplesesc. Asa cum nici o constructie a omului nu o poate face, nici o inventie, nici o capodopera. In fata Luvrului, a Piramidelor sau a Monalisei iti poti deschide sufletul linistit; te pot incerca fiori de admiratie, de respect... Nu-ti pot rapi insa sufletul, nu te pot zdruncina in esentele perceptiei vietii. Everestului i-au trebuit energii de concepere care ar strivi orice inchipuire, Marele Canion de asemenea. Plasmuirea acestui Pamant este dincolo de ceea ce poate interpreta omul si implicit dincolo de ceea ce poate el teoretiza. Este o minune. Delta Dunarii este o minune! Si in fata minunilor este riscant sa te expui fara asigurare de viata, nu-ti poti lasa sufletul sa zburde liber si expus caci e prea fragil si te trezesti la balamuc purtat de emotii prea puternice sa le mai sti manipula.

Si niciodata nu e la fel. Delta e in perpetua metamorfoza, isi arata mereu alte bogatii somptuoase, fiecare rasarit reflecta diferit, fiecare vant adie si fluiera peste alt stufaris, cursul apei modeleaza pamantul, padurile isi schimba tiparul, cantecul e mereu innoit. De pe asfalt nu poti vedea mare lucru, ai nevoie de o barca. Sunt destui localnici care in schimbul unei sume modice se ofera sa te plimbe pe canale. Cunoscand zona e mai bine sa te lasi ghidat de ei, desi independenta castigata cu o barca proprie este imbietoare. Mai ales daca ai un cort, provizii, pastile contra tantarilor si suficient concediu sa patrunzi cat mai departe.

De data asta am plecat pe motociclete si nu am avut disponibile decat 2 zile. Prea putin, abia am apucat sa atingem cateva puncte perimetrale ale unei suprafete vaste, inimaginabil de spectaculoasa. Traseul a fost de la Ostrov prin Dobrogea sudica in sus.

Adamclisi.

Prin partile astea mai trecusem dar ne-am bucurat din nou de colinele inverzite si de drumul bun ce serpuieste in curbe largi printre sate modeste si curate. Oameni simpli, gospodari. Pana spre Basarabi te bucuri de linistea zonei, fara trafic pe sosele, fara constructii inalte sa-ti abata atentia de la peisaj, fara buticuri luxoase... de parca progresul timpurilor prezente sufera de taxe protectioniste zonale si nu-i prieste. Nu-i nimic, ca te intersectezi la Basarabi cu multbatutul drum spre Litoral si compenseaza.

Noi am facut stanga, spre Poarta Alba. Si fiindca GPS-ul era setat pe offroad, nu a mai asteptat sa ajungem la drumul care facea dreapta spre Nazarcea ci ne-a bagat la dreapta mai devreme. Pe offroad, evident.

Printr-o groapa de gunoi care ardea, apoi pe marginea unui lan de floarea soarelui. A fost prima incercare mai serioasa a Transalpului in aceasta excursie. Intr-un sfarsit am intrat pe judeteanul care merge paralel cu canalul Poarta Alba - Midia - Navodari. Urat drum, urata zona. Poate ca e mai scurt pe aici, dar ocoliti-o. Cand pleci intr-o excursie in Delta te incarci cu frumos, te deschizi naturii ... iar daca dai peste jegul unui drum de exploatare ce trece prin maldare de gunoaie, rupt si neingrijit, peisaj monoton ce-ti biciuie privirea cu resturi din constructii, fiare contorsionate aruncate, molozuri, schele, catune daramate, sasiuri de camion abandonate, etc - te vei simti vinovat. Umilit de toata neprietenia pe care ti-o intoarce natura care refuza sa infloreasca intr-o zona pestilentializata.

Din Lumina spre Navodari am apucat iar un drum offroad, o alta scurtatura oferita de GPS. Care iar a dat-o in bara, caci mai bine urmam drumul comunal de-a lungul canalului. Si aceasta scurtatura trece printr-o zona urata. Nu la fel de urata ca cealalta, insa cand stii ca ai la 2-3km in dreapta marea, parca te astepti macar sa miroasa a mare. E o zona industriala acolo, parasita, pe stanga ... ar fi fost interesant sa trecem cumva peste gard si sa exploram vastul teritoriu abandonat. In Navodari exista niste case de schimb langa biserica (pentru cine e interesat) - ca ramasesem fara lei si in Calarasi cand trecusem era prea dimineata.

De aici lucrurile incep sa se miste cumva, natura se mai imbuneaza si pe masura ce urci spre Corbu se intampla niste lacuri largi pe stanga, niste dealuri mici pe dreapta, copacei, campuri verzi si galbene, deja alta lume. Dupa aprox 15 km pe dreapta, imediat dupa Sacele, o tablie inalta pe care scrie mare HISTRIA. Pac si noi la dreapta si am nimerit la Lacul Nuntasi, unde niste domni venisera de la oras sa se dea cu namol si sa se spele in lac. Existau si niste capre, o turma lasata peste zi langa stufaris. Era si un castor sau un sobolan de apa care a disparut cat s-a priceput mai rapid in larg.

Si cum intentionam sa vedem Histria am plecat cu gand sa mancam ceva acolo. Dar oare cine si de ce a pus tablia aia mare?

La Histria prapad, civilizatie in toata "splendoarea". Taxa de 12,5 RON de vizitator, niste ruine pe langa care s-a tras cablu electric pentru proiectoarele cu halogen care le-ar ilumina (de ce?). Era la intrare si un muzeu ... prea gol. In dreapta parcarii un fel de terasa, dar ne-a dezgustat "civilizatia" si am plecat. Nu inainte sa fotografiem un cuib de berze si oricum nu am plans dupa benzina prapadita pe cei 10 km de ocol (5 dus, 5 intors) caci drumul printre lacuri si printre lanuri e frumusel.



Istria, Sinoie, Mihai Viteazul, Baia .. apoi dreapta Ceamurlia, Lunca.

Intre Lunca si Jurilovca, tot pe dreapta, s-a intamplat iar o zona poetica, verde-albastra. La Jurilovca un bors de peste m-a intors pe pamant, extraordinar cat de mult conteaza si chimia asta a matzelor.

Foarte bun, cred ca eram in stare sa mai suport 1000 de km si bateam nerabdator din picioare sa plecam la drum. O echipa intreaga de fotografi s-au intersectat cu noi la acel restaurant. Cred ca 10-15 persoane, toti numai cu aparate profi cu teleobiective si genti mari pentru alte minuni (obiective, carduri, filtre, baterii, blitzuri, etc). Desi nu am vazut nici un trepied, culmea. Aproape ca-mi venea sa-mi ascund aparatul meu. A stat cu noi la masa un batran, paznicul farului de la Portita. I-am promis ca vom trece pe la el pe la far cu prima ocazie cand batem la Gura Portitei. Il salutam!

Cu burta plina ne-am recuperat gandurile, le-am adunat in bocceluta si ... pe cai. Fusesem avertizati sa nu o luam pe Salcioara in sus spre Enisala, ca e drumul prost si ca americanii au acolo poligon. Daca prindem exercitii de tragere e posibil sa puna bariere si sa pierdem jumatate de zi. Dar noi am vrut fructul interzis si bine am facut, caci peisajul e superb si nici urma de americani afara de un elicopter ratacit. Drumul insa e impracticabil iar un Transalp si un DR650 cu pasager abia se descurca pe acolo. Dar se descurca! Cu masina insa, cautati sa-l ocoliti chiar daca aveti incredere in SUV-ul dvs. Sau daca vreti sa vedeti diferentele intre un X5 si un Defender, be my guest, ma ofer fotograf! :)

Nu am ajuns la cetatea Enisala, era ora tarzie si norii deja pe cer. Niste tunete amenintau din departare dar tot am oprit de cateva ori pe malul lacului Razim.

Sarichioi, Agighiol, Valea Nucarilor, Iazurile, Colina (aici gasisem cazere pe net la o pensiune, cam scump insa), Sarinasuf, Plopul.

La lacul Saratura am oprit iar cateva minute, din mersul oricat de incet al motocicletei nu poti admira indeajuns. Apoi Murighiol unde am sunat la d-na Pusa. Cu o zi inainte stabilisem telefonic sa ne rezerve 2 camere ceea ce s-a si intamplat. 40RON bucata. Casa din pamant acoperita cu stuf, camere mici, paturi largi. SUPERBA! Am golit 3 beri de fericire :)

Mi-am mai luat cateva si am plecat sa hoinarim pe lac. Lacul Murighiol. Curtile pescarilor se termina langa lac si fiecare pescar are barcuta lui la mal. Animalele din curti ies la lac sa discute cu celelalte, broscute, egrete, pelicani, pesti, serpi de apa, tunete, valuri mici, busteni, apus.

Apusul a inceput sa se remarce imediat, dar ce a urmat mi-a intrecut imaginatia.

O fi fost de la bere? Ca m-am hidratat, nu gluma, drumul lung ma storsese de apa.

Insa cerul luase foc, ca intr-o explozie razele nu mai coborau ci urcau, parca formau o coroana.

Am mancat repede un sanvis si o ciocolata si am luat aparatul sa va arat si voua.

Acasa tantari. Dar dupa ora 10 programul lor se reduce si putem lasa usile deschise sa intre aer. Am dormit fara vise, respirand mirosul lacului si al florilor din gradina. La 5:30 au sunat toate telefoanele, caci trebuia sa plecam devreme sa apucam sa vedem cat mai mult. Dar afara cineva conspira o furtuna si pe la 6 cand eram gata echipati cerurile s-au rupt.

Eu zic ca in incercarea de a stinge focul decuseara din apus, pompierii au facut exces de zel, ca dimineata s-a rupt podeaua cerului sub greutatea apei. Abia pe la 8:30 s-a terminat totul de parca nici nu ar fi fost.

Ciripelele pasareau, soarele urcase binisor, totul senin si nevinovat. O luam spre camping, ca ne spusese un pescar ca ar fi acolo o statie de benzina. Dar Vali greseste drumul si-l claxonez sa intoarca (GPS-ul meu arata viceversa). Asta nici una - nici doua, hop pe jos alunecand pe noroi. Nimic grav, doar surubul care tine ambreiajul pe ghidon s-a sficuit si a iesit din colier. Bine ca Daniela a reusit sa sara la timp. Ne intoarcem la gazda s-i cerem domnului Esimov un surub cu piulita. Nenea asta e un rus voinic. Dar voinic, nu gluma. Dupa ce ne da surubul care s-a potrivit perfect l-am rugat sa traga de urechea semnalizatorului din fata stanga care se indoise.

No problem. Am plecat la drum, dar imediat ce iesim pe "asfalt" si da sa bage a-2-a, Vali ramane in urma. Eu intorc, ma duc la el si aflu ca nu-i mai intra in viteze superioare. Ma uit atent, pedala era stramba si lovea in ambreiaj. O scot, o pun pe o piatra, ii trag cateva lovituri in burta cu o alta piatra si gata. In sfarsit la drum.

In camping nici urma de benzinarie. Ne luam inima in dinti si intrebam un localnic. Zice "uite colo". Imi arata un vapor. Nu se poate, imi zic in gand, dar ma duc sa vad cu ochii mei. Intr-adevar, doamnelor si domnilor, o benzinarie plutitoare, un vaporas cisterna destinat alimentarii barcilor pescaresti sau a celor destinate plimbarii turistilor.

Ma rog, luam drumul inapoi, caci nu avea sens sa tinem spre Mahmudia - Tulcea, deoarece stabilisem sa coboram pe Dunare, cat mai aproape. Nu am invatat eu prea bine sa fac rute pe GPS, dar l-am rugat sa ma duca la Mihail Kogalniceanu. A calculat imediat si mi-a indicat drumul, iar eu nu m-am obosit sa fac zoom sa vad pe unde o ia. Asa ca la Agighiol ne-a plimbat in sus spre Tulcea, desi exista un drum probabil offroad de la Agighiol la Kogalniceanu. Dar cu o zi inainte suparat pe GPS ca tot ce a fost offroad a fost urat, l-am setat inapoi pe road.

Asa ca ne-a ocolit, dar iar nu-mi pare rau, ca drumul spre Tulcea si apoi Babadag e o placere.

Superb, il recomand ca pe o plimbare usoara intr-o zona de vis.

La Babadag o pizza bunicica, o cafea si multa apa. Cat am stat la masa am primit un telefon de la niste prieteni care ne invitau la petrecere, sarbatoreau ceva si nu am avut cum sa refuzam. Deci a trebuit sa ne anulam planurile si sa apucam drumul cel mai scurt spre casa. Insa nu neaparat pe arhicunoscutul si megapopulatul Cernavoda - A2 ci pe la Vadul Oii - Slobozia. Nu se mai anunta nimic iesit din comun si totusi am resetat GPS-ul pe offroad. Si uite asa ne-am trezit din nou pe o scurtatura in drumul catre Slava Rusa.

De data asta mi-am pupat GPS-ul ca ne-a purtat prin acele tuneluri nesfarsite prin padure. Drumul cumplit, cel mai accidentat drum (fost) asfaltat, folosit intensiv in razboi, probabil calamitat sa nu-l mai foloseasca si inamicii, etc. Dar Transalpul nu comenteaza, inghite praf si duduie incetisor prin tunelul din padure. DR-ul din spate merge mai incet ca sa protejeze pasagera, dar ghicesc in zambetul lui Vali dorinta sa-i dea blana. Si cand s-a terminat padurea, de unde sufeream deja de claustrofobie, am ametit instant.

Orizonturile s-au largit brusc si o vale intinsa ca o patura peste un teren semiaccidentat si-a aratat culorile, potentate de un cer aproape senin si un aer curat pana departe.

Slava Cercheza, Topolog, Saraiu, alt drum extraordinar printre dealuri. Urmeaza 3 sate care amintesc de personajele unei rascoale taranesti ... Horia, Closca si Crisan. Apoi Hasova si Vadul Oii, unde gasim un Petrom si facem plinul. Pe pod nu am rezistat tentatiei si am oprit, in ciuda legislatiei.

Am sarit bara de protectie si am tras cateva cadre.



Slobozia, Urziceni, plictisitor. Drumul destul de aglomerat, dar normal pt un sfarsit de weekend.

Data viitoare planuiesc sa ajung de la Tulcea in sus cu bacul, spre Cealtalchioi, Canalul Pardina, Bratul Tatarului, Chilia Veche. Si de acolo cu barca pe bratele Dunarii aval, Cernovca, Babina, Chilia, sa vad Rezervatia Letea despre care am auzit ca ar fi unica, minunata, nepamanteana. Asa ca pana atunci va las cu bine si va astept pe AdvRomania cu povesti si fotografii din excursiile voastre.

Pe curand!